Motanu a lansat de ceva vreme un concurs. Pana acum la comentarii nu s-a inscris nimeni, asa ca m-am gandit ca vreau si eu sa scriu, chiar daca – dupa cum cred – el a aprobat doar comentariile ce n-au link pentru concurs. 😛 Eh, imi face munca grea, nu stiu cat de bine tre’ sa scriu fata de competitorii mei. Sau poate citesc eu prea mult despre teoria conspiratie si nu mai gandesc rational…
Nu ma prea pricep eu la spus glume si relatat povesti, asa ca va rog sa nu ma acuzati ca voi fi sec. Nu prea am eu mare adoratie fata de animale, desi am crescut la ţara fiind abonat zilnic la mersul cu vacile. Vacile ca animale, nu ca alta intrebuintare a cuvantului din punct de vedere al misoginului. Ii urasc pe unii care au caine, mai ales pe femeile care au caine si-l pupă de parca ar fi un dildău potrivit.
Nu-mi aduc aminte de intamplari cu pisici decat atunci cand moare cineva. Sunt mai ciudate putin si deloc haioase, de aceea va voi spune cum am primit bataie pentru bunatatea mea. Eu, acel suflet bun care a dorit sa aiba un puişor de mâţă, vargat cu portocaliu (PDL-istii sa nu-si faca sperante) si ochi vicleni.
L-am adus acasa de la o vecina intr-o plasă in care si-a infipt ghiarele de n’şpemii de ori. Se zbatea ăla micu’ la fel ca atunci cand esti pus jos de politie. Groaza care l-a cuprins a fost atat de mare incat s-a ascuns cand am ajuns acasa. Si nu oriunde, chiar in casa, sub cuptorul vechi din caramida. I-am adus din toate mancarurile pe care le aveam si tot n-a dorit sa coopereze. Iar intr-un final, obosit si amărât, am adormit desi seara nu se lasase inca.
Inainte de culcare, bunica a uitat sa verifice daca a iesit afara. Aha, ăla micu’ a ramas singur in casa si avea acces direct in bucatarie. Dimineata, bunica mi-a povestit ca era foarte prietenos, ingrasat peste noapte! Oalele erau aruncate pe jos, usa zgariata si perdeaua cu un inceput de franjuri.
Cine a fost de vina pentru toate acestea?! Evident, Gratian. Puf-paf ! Paf-puf !
Precizare: dintre toate animalele existente pe Pamant, pana in memontul acesta, iubesc cel mai mult pisicile. Parca in temperamentul meu este strecurat si ceva din al lor 🙂
Un comentariu la „Hai să râdem cu motanu | Concurs”