Incrucisari spre ideal

Mi s-a spus de multe ori, fraze venite de la ambele sexe, ca vorbesc prea urat de femei. Credeam ca lumea ma confunda, eu sunt un mic ingeraş pe langa cei de la care am invatat. In continuare ma bazez pe adevar ca unica, si ultima, sursa de libertate. Asa ca daca eu asta vedeam la femeile acelea, ce era sa fac, sa mint?

Am cunoscut o gramada de asa zisi pseudo-curvari, baieti imbracati bine, cu camasa, pantaloni călcaţi la dungă si parul facut ca a lui Johnny Bravo. Imi povesteau ei mie despre femeile si orgiile prin care au trecut. Niste gangsteri dom’le ! Frumoase povestioare, se apropiau si de nuvele cateodata, iar eu apreciez orice incercare de revenire la Arta! Daca e si adevar in ea, nu doar dorinta de te pozitiona mai bine in fata unor dom’soare care pleaca cu tine daca ai muschi umflati.

Fiind tineri, adolescenti, suntem in formare. Unii se schimba dupa cum bate vantu’ si nu ăla de la Oradea. Altii, eu in acest caz, m-am izolat o buna parte ca sa cuget. Sa retinem, m-am izolat de orice sentimentalism omenesc, mai ales de Iubire. Mama a fost cea mai afectata, apoi femeile care ma atrageau din punct de vedere sexual si se indragosteau de mine. Nici acum nu stiu raspunsurile, dar am facut un pas mai mare, m-am riscat si docamdata…am noroc la loz. Incerc sa merg spre maturitate…

Va prezint un pasaj din „Intoarcerea din Rai” a lui Eliade in care m-am regasit. Vinovat….

La ce folosesc toate ascensiunile, toate austeritatile, toate valorile spirituale din lume – daca faci, prin cucerirea lor, sa sufere un singur om?… Un singur om… Unde as putea ajunge prin idealurile mele? Ce inaltime spirituala poate echivala cu durerea omului acesta care m-a iubit si care a suferit din cauza izolarii mele? Ce folosesc toate inaltimile spirituale pe care le-as fi putut ajunge daca as fi continuat calea aceasta austera de renuntari, de puritate, de izolare, de egoism sublimat? Sa suferi neincetat, sa te incordezi zi si noapte, sa renunti la orice bucurie a lumii, sa fugi de dragoste, sa faci sa sufere pe acei care ti-au dat viata si te iubesc – si toate acestea pentru ce, pentru ce? Ce-as putea dobandi prin munca si asceza mea? Ce siguranta as avea eu ca aceasta este datoria pe care trebuie s-o implinesc? De unde stiu eu ca prin izolare si necontenita mea ascensiune imi cuceresc mantuirea, realizarea perfecta a sufletului si vietii mele? De unde stiu ca drumul meu este singurul si este cel mai bun? Nu stiu nimic, nu stiu nimic… Poate o viata de munca si ascensiune spirituala este tot atat de inutila mantuirii ca si o viata bicisnica, o viata de familie si de mediocritati cotidiene. Poate este chiar inferioara oricarei vieti mediocre… Tare as vrea sa stiu daca un simplu om, un simplu burghez, care a murit in aceeasi clipa cu Bergson, cu Jacques Maritain sau cu Einstein – ar ajunge mai jos decat ei, mai jos pe acele trepte ceresti ale sufletului liberat… Dar n-am nicio certitudine, niciun criteriu absolut de verificare a actelor mele omenesti. Viata aceasta nu reveleaza, nicaieri, niciun criteriu absolut. Numai moartea este absoluta, numai ea iti va spune daca ai facut bine sau ai facut rau, daca te-ai inaltat cu adevarat, sau ai trait o iluzorie ascensiune. Numai moartea… Singura certitudine, singura…

5 comentarii la „Incrucisari spre ideal”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *