Invatand istoria: Radu Gyr

Pana acum o luna n-am auzit niciodata de Radu Gyr. Prima oara numele mi-a sunat destul de cunoscut, facand o alaturare cu „Cenaclul Flacara” a lui Paunescu. M-am inselat, Steinhardt nu avea cum sa scrie despre asa ceva.

Sistemele politice din Romania au fost crunte, iar Istoria noastra e plina de lipsa de interes si capuri plecate. Scoala de azi ne invata doar anumite parti ce nu aduc la lumina adevarul, cea ce nici nu se vrea. Multi nu ne stim valorile dintr-o anumita perioada neagra si doresc sa le prezint pe cateva.

Radu Demetrescu s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație. A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu.

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Stiindu-se doctrina legionara fata de evrei, Radu Gyr aproba aparitia acestuia.

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată). În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav (prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic) , autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.
Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate și silit să colaboreze – ca și Nichifor Crainic, celălalt poet exponențial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania – la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securității pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise. Scos din circuitul valorilor publice în țară, numai criticul Nicolae Manolescu a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

sursa istoric si poze

1 comentariu la „Invatand istoria: Radu Gyr”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *