Secretele unui Rac

Racul sta pe loc si analizeaza. E un bun ascultator, noteaza sau tine minte partile importante despre tine, apoi le trece prin filtre speciale. Face doi pasi inapoi asa cum se stie, pentru ca nu actioneaza fara sa fie sigur de lovitura mortala. Iar daca stai in preajma lui si il bombardezi cu intrebari, sigurat, iti va spune ce vrei sa auzi. E un bun actor si spune niste povesti minunate. Iti zambeste cald iar ochii iti dau incredere.

Uneori, viseaza urat. Cum a fost azi-noapte. S-a trezit speriat si plin de sudori. Apoi, asezat pe marginea patului, a baut un pahar cu apa privind spre Rasarit si rememorand visul… Continuă lectura „Secretele unui Rac”

Răzbel: Alcoolu’ si antibioticele

Treaba sta in felu’ urmator: nu consum eu mult alcool, dar consum. Asta inseamna ca nu depasesc doza de 1 litru tărie/party sau 5 litri bere/party dar beau, orice ar fi, beau. Pentru ca nah… Mai o glumiţă cu o fătuţă, mai un banc misogin intre prieteni, mai o „uite-o pe aia”, niste strigaturi catre femei, scandari anti-guvern si politie in strada, discutii fara logica despre binomul matematic-politica-razboi-UFO-alcool-femei si evident, atmosfera. Dar cand iei antibiotice, ce se intampla atunci? Nu bei deloc ?! Continuă lectura „Răzbel: Alcoolu’ si antibioticele”

Poliţaii, aceste organe…

De ce nu imi plac poliţaii? Pentru simplul fapt ca au dorit acel post pentru bani. Cand alegi un loc de munca in domeniul public trebuie sa te gandesti la binele societatii, asa scrie in cartile din care ne predau distinsele cadre didactice. Dar ei oare au facut asta? Sau cartile alea sunt de vina? Continuă lectura „Poliţaii, aceste organe…”

Cat timp mai tacem ?

„Fireşte, cineva trebuie să ridice mâna spre a fi văzut de ceilalţi care cred ca el, însă n-au curajul să strige. Oricând e momentul adevărului, al dreptăţii, al sincerităţii, şi, mai mult ca oricând, e acum. Se poate şi trebuie să spunem deschis totul. Eu am spus puţin, dar e numai începutul. Mi-e lehamite de cei care se văicăresc pe la colţuri, de înfrânţii fără luptă, de bârfitori şi leneşi, de călduţi şi somnoroşi. Ştiu că se poate, sunt prea mulţi oameni de inimă, de bine, care trebuie să se întâlnească definitiv…”

de Augustin Buzura din cartea Feţele tăcerii