Totul a inceput cu profesoara mea de franceza care m-a anuntat ca am aparut intr-o revista, ca sunt vorbele mele acolo si marea intrebare intrebare: Ai citit De veghe in lanul de seacara? Adevarat ca aveam cartea in mana (ultima poza), dar parerea celor din jur nu era prea grozava despre ea. Asa ca intr-un final, m-am asezat in sezlong pe balcon sa o citesc si sa vad daca merita. M-am decis daca nu imi place de la inceput, nu citesc mai mult de 30 de pagini. S-a intamplat ceva ciudat…
Cartea prezinta povestea lui Holden Caulfield, el fiind si naratorul. Scrisa la persoana I are o fluiditate extraordinara si e captivant cum te simti chiar tu personajul. Holden este exmatriculat a patra oara de la scoala desi face parte dintr-o familie care mergea spre zona de sus a societatii. Porneste de la Liceul Pencey spre casa. Pana la New York relateaza intamplari despre diferiti oameni care i-a intalnit in acel liceu. Zilele care le duce in New York sunt pline de durere, simtindu-se singur desi se cazeaza la un hotel nu departe de casa lui. Trece prin mici momente cand devine trist foarte rapid iar atunci nu doreste sa fie nimeni in jur. Cand o dama de companie (tarfa) isi face aparitia in camera lui, el refuza sa aiba un act sexual cu ea desi o plateste, pur si simplu pentru ca s-a intristat.
Se intelege bine doar cu sora sa Phoebe. Intr-o seara reuseste sa se strecoare in apartamentul lor si sta de vorba cu ea. Ii dezvaluie cel mai mare secret al sau: doreste sa fie supraveghetor de copii intr-un lan de secara.
Este un misogin convins, dar in prezenta anumitor fete isi indreapta comportamentul. In acest domeniu m-am regasit enorm. Cateva citate:
„Nenorocirea e ca mi-e mila de ele. Adica majoritatea fetelor sint atat de proaste si de neajutorate! Dupa ce le saruti si le mangai un pic, le vezi cum incep sa-si piarda capul. Orice fata, cand incepe sa se incalzeasca, isi pierde uzul ratiunii.”
„Nenorocirea cu fetele astea e ca atunci cand le place un baiat, oricat ar fi de magar, spun de el ca are complexe de inferioritate, si cand nu le place, oricat ar fi de dragut sau oricat de mari ar fi complexele lui de inferioritate, spun despre el ca-i increzut. Si asta se intampla si cu cele destepte.”
„Ah, fetele astea. Nu stii niciodata ce gandesc.”
„Se vedea cat de colo ca n-avea chef sa discute serios cu mine. Asta-i nenorocirea cu intelectualii astia. Nu vor sa discute serios decat cand au ei chef.”
Daca o sa cititi cartea o sa observati cateva propozitii care nu isi au rostul din punct de vedere al explicatiilor si a exprimarii. Ma refer ca se precizeaza despre un subiect in 3 propozitii, se continua despre al subiect in alte 2 propozitii iar dupa aceea se readuce aminte de primul subiect. (asta face si diriginta mea!) Nu este un amalgam, este chiar intentia autorului de a scoate in evidenta ceva. In ultima pagina veti afla ce anume, dar nu dezvalui ca as strica farmecul !
Ce nu mi-a placut: cred ca traducerea nu este buna, sau romanul a fost scris intr-un stil foarte ciudat, sau totul tine de ce am spus in paragraful anterior. Traducerea in limba romana foloseste foarte des „zău”,”frate”,”ştiţi ce-am făcut atunci?” etc…
Este o carte pe care o recomand daca doriti sa aveti o viziune asupra New York-ului de dupa 1945! Din cate am inteles, este o carte obligatorie in SUA de citit la fel cum este la noi Morometii.
>"Pana la New York relateaza intamplari despre diferiti oameni care i-a intalnit in acel liceu. Zilele care le duce in New York sunt pline de durere"PE CARE, PE CARE!