Defectul meu, ăl mai mare

Am o gramada de defecte la fel ca toti ceilalti oameni. Nu putem avea doar parti pozitive in caracter, e si ceva negativ acolo, chiar daca e doar putin. Ei bine, eu recunosc ca am o gramada de defecte si unul major: nu discut inainte despre planurile mele de viitor. Sunt un secretos si jumatate desi in mintea mea sunt aranjate sistematic cu liniuţe toti pasii pe care trebuie sa-i fac. Planurile mi se invart prin cap, impart anul in 4 sfere si stiu ce/cand/cum sa pun in aplicare si ce trebuie sa obtin in principal. Desi in majoratatea timpului sunt un indiferent nenorocit…

Discutam cu cateva minute in urma cu batranii mei despre problema asta. Mereu sunt acuzat – si nu doar de ei – ca nu spun nimic inainte sa incep ceva. Spre exemplu zic doar „Imi public cartea.” si atat. Ei vor sa le spun despre pret, cu cine ma intalnesc, despre ce vorbim, ce planuri am cu lansarea – si alte cele. Dom’le, aici intervine problema cu mine ca nu-mi place sa ma bag in detaliile astea. De obicei nu descriu nimic cu amanuntul, poate uneori doar unele fantezii ca sa fac mintea feminina sa se puna in miscare.

Si ăsta e un lucru rau intr-un final? E chiar rau ca nu spun nimic decat dupa ce am facut? M-au invatat in patru ani de liceu sa nu ma arunc niciodata in ceva periculos din care sa pierd, asa ca stiu cum sa ma misc prin situatii. Stiu ca fiind parintii mei (plus alte persoane) vor sa ma stie bine si isi fac uneori griji pentru mine, insa eu sunt mai mult un singuratic! Asa ca va rog, credeti-ma, n-am nimic impotriva sa fiu intrebat la subiect despre unele lucruri, dar sa spun eu de la mine ceva? Niciodata…

Cred ca cel mai rau va fi atunci cand voi avea o familie. Poate persoana de langa mine prin felul meu de-a nu vorbi despre unele planuri se va simtit neputincioasa sau neimportanta. Cred ca atunci va fi o problema mai mare. Mult mai mare…

sursa foto