Cand spui Occident te gandesti imediat la statele dezvoltate si cu un simt civic accentuat. Mintea ta face diferenta intre acolo si aici. Iti trec prin fata ochilor diferite imagini pe care ai dori sa le schimbi in bine. Indiferent ca vorbim de familie, politica, guvernare, mediul inconjurator, economie sau legistlatie, toate au aceiasi cauza unica si generala: educatia.
Documentarul Educatie pentru un viitor durabil face o sinteza a acestor lucruri. Realizat in mare parte in Marea Britanie, aduce problema in prim plan iar apoi ofera metode prin care s-ar putea schimba educatia copiilor si incercari care s-au finalizat cu succes. Care este cel mai puternic sentiment pe care l-am simtit in timpul documentarului? Sentimentul de grija. Un fel de Si noi vedem acelasi lucru ca si voi. Stim unde am gresit si avem toate datele pe care le asamblam acum pentru a putea schimba situatia. Dar nu depinde doar de noi, trebuie si tu sa vrei asta!
Se propaga aceasi idee de studiu individual sau paralel. Multe scoli/licee de Stat din Romania au la catedra profesori care merg la munca, n-au vocatie pentru a preda si asteapta cu nerabdare sa scoata banii de pe card la sfarsitul lunii. Nu invat nimic despre comportamentul emotional al tinerilor, nici un gram de psihologie aplicata sau pedagogie. Am prezentat aceste lucruri de multe ori si asupra mea au cazut priviri ciudate. Insa acum zambesc pentru ca:
1. Am avut dreptate si nu eram chiar nebun cand prezentam realitatea
2. Dupa ce am vazut documentarul stiu drumul pe care trebuie sa-l urmez cand vine vorba de educatie
Educatie pentru un viitor durabil from Anti Iluzii on Vimeo.
Da, educatia e temelia unui viitor sigur. Uneori aceasta face diferenta intre noi si alte popoare si am vazut asta pe pielea mea.
Mă voi strădui să vizionez, chiar mă interesează. Ştiam de el dar, din păcate, a reprograma o săptămână de lucru, uneori se poate alteori, e dificil.
Şi ultima perioada a fost tare încărcată!
Oricum, felicitări pentru articol, ştiu din experienţa mea că ai dreptate privitor la poziţiile adoptate şi reacţiile declanşate. Eu însumi am fost şi am rămas un status-quo challenger. În primul rând, al propriei mele zone de confort, care a suferit asalturi repetate. Ultimul, a fost povestea cu Asprovalta 🙂 Am darul de a căuta situaţiile dificile şi a mă înfunda în ele!
Cred însă că fără ele, dezvoltarea e prea lentă. Poate uneori costă, dar în condiţiile când te apuci să re-înveţi totul după 19 ani, ca să ai realmente şanse să trăieşti omeneşte, contează mai puţin „hopurile” şi mult mai mult cât înveţi din ele!
Bine le zici. Ca viitor sper profesor voi incerca sa tin cont atat de sfaturile tale cat si de propriile mele nevoi ca si invatacel.
P.S Te-am sharuit si eu ca poate te vede vreo fata frumoasa de la mine de pe fb si te lecuieste de tigari :D!
[ 🙂 Admin 5-PI] Articol – 200 + PR3 600 = 800