de Ernest Hemingway
Cand mi-am publicat eu cartea, cativa „mari critici de literatura” erau scarbiti de pasajele vicioase ce apareau. Am spus povestea asta de cateva ori pana acum si m-am saturat de ea. Insa am tinut minte atunci de recomandarea lui Florin Ardelean de a citi cateva carti pline de vicii. In special alcoolul, apoi femeile. Asa ca pe lista i-am trecut pe Hemingway si pe Bukowski.
Fiesta lui Hemingway m-a surprins inca din primele pagini. Era o literatura si un stil nou pentru mine. Nicaieri n-am observat dialoguri atat de scurte si la obiect. Uneori le-am considerat chiar seci sau doar de umplutura. La fel mi s-a intamplat si cu unele paragrafe. Spre exemplu:
La „Hotel Montana” nu se fura niciodata. In alte parti, da. Dar nu aici. Nu. Clientii hotelului erau alesi cu grija. Eram foarte fericit s-o aflu. Totusi, nu mi-ar displacea sa mi se aduca sus bagajele.
Recunosc ca sunt adeptul scenelor descrise mai in detaliu si uneori a aberatiilor pana la o anumita limita. Insa tot acest stil a lui Hemingway face sa se poata citi cartea foarte usor. Desi, tinand cont ca era un alcoolic de prima mana, cred ca scria cand era beat si la corectura i se parea o scriitura magnifica. Il iubesc pe omu’ ăsta!
Va recomand sa cititi povestea lui Jake si a prietenilor sai alcoolisti. Cativa tineri prinsi in lumea vicioasa a Cartierului Latin din Franta care se hotarasc sa plece in Pamplona pentru a urmari luptele cu tauri. La fel ca si Florin Ardelean, sunt surprins cum nu le-a puscat ficatul la cat au baut. Indiferent ca luau masa, beau o simpla cafea sau se plimbau seara prin oras, neaparat trebuia sa exista alcool in preajma lor. Se trezeau din betie ca sa bea din nou!
Am citit-o in cateva zile si mi-a placut. E relaxanta si are cateva scene comice. Evident, implica un lucru haios facut de cineva beat.
Recomand cartea! M-a schimbat: cand beau o cafea, mai comand si un coniac…
acest genial scriitor este singurul american care are statuie-n Habana, Cuba, in Barul Floridita, unde i s-a pastrat locul la tejghea pentru eternitate, si care are-o photos cu F.Castro in acelasi local, unde se-mbata de-i sareau capacele. De unde se deduce ca nici cubanezii comunisti nu erau chiar asa horribilosi, de vreme ce i-au facut casa muzeu memorial, si i-au pastrat locul la crasma…
Sunt sigur ca i-au marcat pentru totdeauna pe prietenii comunisti. Trabucuri si coniacuri toata ziua, aia da viata de scriitor 🙂
Sunt chelnerita, si asta incumba anumite avantaje; cunosc tot felul de oameni. Uite-asa am reusit sa citesc „Legende urbane; saga lui Mathias Coback”, volum primit de la autor in schimbul unui absinth „con aqua mineral”, deoarece nu avea bani sa achite-n intregime nota de plata. Acum, sa recunosc faptul ca am mai achitat nota individului din buzunar, contra carti, la clubul unde lucrez, numai din placerea de-a cunoaste acest individ depravat, alcoolic, tacut, cu ochii goi, bantuiti de-o disperare linistita, vaga. Sau poate am eu o inclinatie spre alcoholici, nu stiu, si-mi mai si place s-o spun in gura mare…
Imi place povestea aceasta! A inceput sa ma fascineze personajul lui Bukowski, vestitul alcoolic Hank Chinaski.