Veneau la noi de cand ma stiu. Eu nu aveam rabdare sa stau in casa cu oamenii mari asa ca ma jucam pe afara. Oriunde ai sta in curtea aia, vezi ce se intampla in bucutaria de vara. Gemuletul cu amprente de maini ude si putin negru langa rame transmitea ce se intampla inauntru. Mereu erau discutii, rasete si toti se simteau bine. Batranii mei credeau in ei.
Se stia tot timpul ca ea nu facea de mancare. Nu se pricepea deloc, iar cand facea, era mai rau ca mancarea din spital. Veneau pe la batranii mei ca sa-i mai vada si aratau fata de ei o afectiune mascata. Interesati de tot ce misca, incepeau sa vorbeasca. Asa ca la un pahar de palinca sau vin, impreuna cu farfuria plina mereu, se porneau vorbe si barfe. Tin minte cum muscau din paine iar apoi vorbeau cu gura plina. Erau flamanzi ca niste lupi. Vroia sa le ia tot, nu doar mancarea.
Cand plecau, primeau de la batranii mei diferite pachete: branza dulce, lapte, smantana sau oua. Mereu a fost acolo Batranu’ sa-i ajute chiar daca el isi lasa lucrul. Se baza pe interesul comun si pe dorinta de-a continua relatiile. Ii credea prietenii lui.
Pe atunci aveam 5 ani si de-a lungul anilor asta am observat. Totul s-a oprit cu doi ani in urma (cred) cand ei n-au mai venit. Diferite discutii intre familii si totul s-a rupt. Insa apoi au venit la ai mei. Si, dupa ce ani la rand le-au dat bucati din bunurile lor, acum ii blameaza pe batrani. Arunca cu noroi in ei, uita cine i-a ajutat si musca mana care i-a hranit.
Mi-e jena de ei si de teatrul lor ieftin. De falsa lor modestie. De bunatatea si grija pe care le afiseaza. Si mi-e jena si de mine ca am crescut. Era mai bine cand nu intelegeam nimic. Incep sa ma obisnuiesc pe zi ce trece cu facerea de bine si fut*rea de mama din partea neamurilor. Asta va fi pana-n ziua in care am sa prind din nou tupeu…
Ai perfecta dreptate
fara tupeu nu faci nimic cu „de-„astia!
Asa ca trecem la planul urmator 🙂
Da, asta se intampla in toate familiile. Esti bun cat ai si le dai, dupa ce nu mai ai, te acuza ca nu le-ai dat niciodata…
Inseamna ca unele familii doar par a fi fara probleme de genu’ 🙂
Gratian,eu cred ca familia si sangele nu pot fi renegate,iar buna simtire ne obliga sa le aparam,nu familia e problema ci fiecare individ in parte ,daca neam ocupa doar de noi am avea fiecare o familie ,o societate,o lume mai buna…judecandu ne intre noi, nu aducem nici o corectie,iubestei tu cu adevarat si se vor schimba deodata cu tine.
Buni sau rai,prosti sau destepti,nu suntem decat o parte a unui intreg…am creat noi intregul?!….atunci de ce ne ocupam de altii cand viata e a fiecaruia …..asta avem ,asta sa judecam,viata personala…eu viata mea,tu pe a ta,ei pe a lor…asa vom fi exemplu.
Suntem parte a unui intreg, insa actiunile lor care au legatura cu mine (noi) ma duc la disperare. Asa ca incep sa iau pas cu pas cateva fraze, sa le aranjez intr-o pledoarie si sa le spun in fata care este problema 🙂
In multe familii e asa, poate in toate. Si noi avem niste rude care vin mereu la noi dupa bani, mancare… Dar niciodata sa intrebe daca e ceva cu care ne-ar putea ajuta, ca multumire. Niste ajutor la munca, ceva de genul. Asta nu. Never! Si le-am spus si de la obraz chestia asta. Si tot n-au jena. Continua sa vina. Mai rar…dar tot vin.
Un rationament logic spus de fata cu toata lumea ar trebui sa schimbe problema. Insa ce te faci atunci cand nu functioneaza? Da, cunosc…