Poezia de miercuri (5)

De cand am inceput sa fac unele miscari decisive pentru viitorul meu, in mine a crescut o ambitie fara egal. Simti cum esti impins de la spate fara sa faci tu nimic. Tânjeşti sa ajungi la sfarsit, sa te uiti in spate la drumul pe care l-ai parcurs si sa fii multumit. Ca toate se termina cu bine, n-are cum altfel. Dar pana acolo, imi aduc aminte zilnic de unde am plecat si ce-am fost de fapt…

Înger decăzut
de Mihai Nica

Din Raiul plin de lumină; uitat
Tu, înger decăzut, ai picat
Cu sufletul plin de invidie şi ură,
Cu inima ce-ţi plânge şi-ţi urlă!

Lipsit de putere, aripile-ţi albe
Dispar în negura din noapte
Ochii-ţi odată plini de căldură,
Acum inspiră teamă, ură!

În loc de zâmbet,
Ai pumnii încleştaţii
Eşti gata să răzbaţi.

Cu dinţii de viaţă te apuci
Acum eşti pregătit să lupţi;
Din praful de cenuşă gri,
Te-ai ridicat şi poţi zâmbi!

Aura nu-ţi mai e albă,
Nu mai eşti ce erai odată…

Când aripile or să-ţi crească
Raiul va să te mai primească?