Sa-mi aduc aminte la batranete…

Asteptam pe un scaun din fata cabinetului, obosit, dupa ce ăia mi-au fortat plamanii cu radiatii. Acum plamanii mei vor fi vedete, chiar daca joaca intr-un film alb-negru. Simt cum imi vine sa tusesc si in gat mi se pune un nod. Doctorul vine, ma intreaba daca mi-am facut raze si daca am buletinul la mine. Sunt poftit inauntru.

Se uita la film apoi la mine. Din nou la film. ” – N-ai nimic la plamani. Ce e cu tine?” Ridic spranceana mirat. „- Tusesc de o luna si nu mai pot sa respi.” Acum ridica el spranceana. Se uita in gatul meu. Se mira mai tare. Incepe o serie de intrebari, de la boli ereditare pana la stilul meu de viata. Imi asculta plamanii, zice sa tusesc. ” – Bine.” Se aseaza pe scaun.

„- Fumezi? ” ma intreaba.

„- Da!” raspund fara ezitare. Am promis sa fiu sincer.

„- Mai vrei sa traiesti ?” ma intreaba.

Ma gandesc cat de mult as vrea sa simt respiratia fetei cu ochi albastri inca o data, sa urc pe un munte si sa vad peisajul, sa termin unele proiecte pe care nu am reusit sa le finalizez. La toate cate am facut si cate as fi vrut sa fi facut. La timpul care nu era inca pierdut. La mine, la familie… La cat de norocos as putea sa fiu daca voi ajunge bunic si cat de fericit daca macar vre-o data o sa fiu tatic. La lume, la aerul racoros de dimineata. Toate acestea, intr-o singura secunda…

„- Da, mai vreau…”

„- Atunci de azi nu mai fumezi si reduci aproape de zero orice bautura alcoolica…”

Aceasta a fost sentinta in prima faza. Mi-a promis de maine un pumn de pastile plus controale regulate. Am ramas uimit/stupefiat/dezamagit si… fericit. Inca traiesc si pot sa respir. Dar candva…

„Beam bere, vin si palinca…
Si bagam un pachet de tigari, sa fiu sigur ca-s caterinca,
De-aia n-am retinut ce-au zis cutare si cutărică
Pana doctorii au venit sa-mi zica, cică:
Ce e mult strica si plamanu’ cu ficatu’ ma obligă
S-o las mai usor cu Lucky si cu Jackye-Gică…”