Mi-e frica sa vorbesc in public. De ceva timp mi s-a accentuat starea de balbaiala si de multe ori pierd ideile. Aberez, nu sunt coerent si starea publicului ma infuenteaza foarte mult. Asa ca am dat pe gat doua pahare de coniac inainte. Si-a facut efectul pe moment, insa arderile mele sunt la capacitate maxima.
Degetele de la picioare dansau. O usoare transpiratie a palmelor. Il intrebam pe Florin Ardelean daca ne focalizam pe ceva anume. Imi raspundea cu zambet ca vorbim ce ne trece prin cap si fara teatru ieftin. La intrare m-a rugat organizatoarea sa nu injur. Ma suna un fost coleg stiind ca sunt in oras. Voiam sa beau un pahar cu apa si nu mai aveam timp. Toate se intamplau exact atunci…
Apoi mi-a stat inima in loc constientizand ca sunt singur. Nu e nimeni care sa imi ofere un zambet cald si sa-mi spuna „Bafta!” sau „Rupe-le curu’!”. Si teama se amplifica. Pentru ca eram singur.
Brusc m-am vazut inconjurat de oameni care asteptau de la mine cea mai buna prestatie. Ma simteam impins de la spate sa dau totul si nu exista o sustinere sentimentala. Am tras aer in piept si am urcat pe scena. Cu microfonul in mana totul pare mai alert, toate replicile curg si nu iti dai seama de trecerea timpului.
Cand am coborat de pe scena eram din nou vechiul eu. Cele 35 de minute raman scrise in istorie. Treceam printre membrii echipei care ma felicitau pentru prestatie. Le-am multumit pe rand, apoi am iesit pe coridor sa fumez o tigara. Si sa fiu singur in continuare…
* Multumiri speciale Dacianei Deac si intregi echipe Youth Bank pentru invitatia la „Habar n-am” de cultura. De asemenea, lui Florin Ardelean care a raspuns afirmativ la invitatia mea de a fi prezent alaturi de mine pe scena.
Chiar daca nu a existat sustinerea aia de care vorbeai tu, te-ai descurcat grozav! Congrats!
Multumesc frumos! Incerc sa fiu cat mai spontan si sa inlatur orice urma de nesiguranta 🙂