Aseara, dupa training-ul de PR cu Andreea Șoleriu, o intreb pe Oana Vlad cum trebuie sa fiu imbracat la #IAACJPARTY .
– Sa fii imbracat in alb si albastru, culorile Facebook!
– Facebook? Eu voiam sa fiu LinkedIn. Nu am nimic albastru…
– Cravata? Papion? Bretele? Pantaloni albastri si camasa alba? Nimic?
– Nu prea…
Ne despartim, insa nu uita sa imi precizeze din nou – foarte inventiv – ca trebuie sa fie neaparat culoarea albastra:
– Stii cum e Albastru de Voronet, da? Noa, tu trebuie sa vii in Albastru de Facebook!
Azi ies nervos de la munca. Fumasem jumatate de pachet de tigari in 4 ore si aveam o voce grava si serioasa. Intru la un magazin de costume din Piata Muzeului. Trag aer in piept si merg la doamna de la tejghea:
– Saru’mana!
– Buna ziua!
– Fiti amabila, saru’mana… As avea nevoie de o cravata… – pauza, imi rotesc privirea spre standul cu cravate – culoarea sa fie Albastru de Facebook!
(se uita fix la mine incercand sa inteleaga unde e situat „Albastru de Facebook” in culorile curcubeului)
(rade) – Albastru de Faceboc? Pai, nu stiu domnu’ daca avem… Stati asa! (se intoarce spre colega ei) Tu, Ani! Domnu’ vrea o crava de culoarea Albastru de Faceboc!
– Albastru de care?
– Faceboc!? (se uita spre mine) Asa ati zis, nu domnu’?
– Albastru de Facebook, saru’mana. (rad) Stiti, e o culoarea din asta mai ciudata. Cum e Albastru de Voronet, asa e Albastru de Facebook.
– Aaaaaah… Inteleg acum. Noa, tu Ani, n-avem albastru de care zice domnu’?
– Doar daca vine domnu’ sa se uite aici la stand…
M-am invartit putin pana am comparat toate cravatele albastre. Intre timp, cele doua doamne șușoteau. Am gasit intr-un final cravata de culoare Albastru de Facebook, platesc si doamna imi spune:
– Daca nu e cumva exact ce aveti nevoie, veniti inapoi cu bonul fiscal si va puteti alege alta…
Sa fim seriosi, cum sa nu fie cunoscuta culoarea Albastru de Facebook?!