M-am trezit de dimineata cu ganduri necurate. Prietenul meu Chasper s-a ridicat asemeni Soarelui de pe cer in cautarea unui loc ud si cald. Dar eram doar eu singur in pat. Ghinion pentru el, insa am stiut macar ce vrea. L-am dus la baie incet, m-am izbit de doua ori de peretele din hol. Niciodata nu imi place sa ma trezesc dimineata devreme. Era aproape ora 12 si nu intelegeam pentru ce m-am trezit exact.
Cand m-am intors din nou in pat stiam ce avea de facut. Era vineri, o alta zi si aveam de muncit. Eu, scriitorul cel somer, trebuia sa isi puna mintea la lucru ca sa avorteze ceva pentru el. Se cerea pe piata si lumea mai vroia sa citeasca unele aberatii fara sens. Pe unii ii fac sa zambeasca si le creste pofta de viata. Pe altele le constipa, isi strang pasarica intelegand cu greu ca literatura nu e mereu realitate. A! Plus ca nu vor sa pişe din nou tamponul cand iau cuvantul in public…
Asa ca m-am pus sa scriu. Am inceput cu primul cuvant care era Deci. Dupa nenumarate contractii intestinale si o ragaiala inversa, m-am decis sa pun si o virgula. Era un inceput bun! Un inceput de paragraf promitea multe: Deci, – si atat.
O tigara si o cafea schimba mereu lucrurile. In 15 minute le-am rezolvat pe ambele. M-am reintors cu laptopul in brate in incercarea mea disperata de a pune magia pe hartie. Degetele mi le-am trecut peste tastatura simtind ce putere au cuvintele. Am tras aer in piept. Apoi m-am ridicat si am cautat de mancare. Deja untul se imputea.
Cu cafeaua bauta, tigara fumata si burta plina m-am intins din nou in pat. Jumatate de cearsaf era pe jos. L-am tras spre mine si ma gandeam ce-mi lipsea. Problema existenteala a unui barbat este foarte delicata. Citez dintr-un mare filozof in viata: „Burta plina, coaiele goale.”. Aceasta este deci acel buton care trebuie mai intai mangaiat iar apoi apasat ca sa-ti dai drumul. La imaginatie, evident. Dar eu avea chef doar sa stau in pat si sa privesc tavanul meu stropit cu vin rosu.
M-am intors pe o parte. Apoi am zis sa stau cu spatele drept. M-am rasucit ca un surub sa-mi gasesc pozitia. Aveam senzatia ca sunt intr-un bazin si nu stiu cum sa inot. Pana la urma mi-am asezat in fotoliu si am luat o carte. Una draguta, in care autorul vrea sa iubeasca 1001 de femei crezand ca acesta este elixirul tineretii. Asa ca am citit o vreme, apoi m-am uitat la un serial. Din nou am mai citit cate ceva. Intr-un final am revenit la manuscrisul meu.
Deci, …
M-am uitat la ultima fraza si mergea foarte bine ce urma sa spun. Dar cum sa o spun?! Fiori reci s-au pogorat pe ceafa mea iar limbi de serpoaice imi testau aderenta spatelui. Degetele mi se miscau haotice in aer sperand sa gaseasca energiile potrive pentru a scrie. M-am gandit un moment. Gasisem rezolvarea!
…m-am pus sa dorm.
mda,scriitor somer =un pleonasm ,un articol scris in vid ,dupa parerea mea,care reprezinta o zi din viata ta ,a mea si a multor altora …..ne diferentiem de tine printr-un deci si o virgula…..ce-ar fi sa-ti pui mintea la contributie si sa scoti ce-i mai bun din tine …ca poti!!!!
ps. injura-ma cat vrei ,dar nu pot sa te laud pt ce ai scris …..
Nu gasesc inca un motiv pentru care sa te injur :))
Nu vreau sa scot la suprafata nimic „Wow!” sau altceva din viata mea. Evidentiam doar starea mea in care nu mai pot scrie.
„Deci deci ,cam atat pentru astazi multumesc !”
Ai un stil aparte de a scrie care imi captiveaza atentia:)).
Fac si eu pe prostu’ :))
Eu am avut un blocaj cu un manuscris fix la ultimele două capitole. Din martie și până alaltăieri. Apoi, într-o noapte, le-am scris pe amândouă în vreo 9-10 ore.
Și un sfat dacă accepți: nu începe niciodată cu ”deci” un paragraf. E o regulă ca și cea care spune că nu începi un roman cu starea vremii.
Da, stiu cum e blocajul foii albe. La mine a aparut si inca nu stiu daca sunt tigarile sau cafeau de vina.
Stii bine ca partea cu „deci” este doar de divertisment pentru blog 🙂